MODEL DEMONSTRAŢIE ROMAN
Baltagul ( Mihail Sadoveanu )
Romanul este o specie a genului epic în proză , de mare întindere, cu o acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri nartive , la care participă numeroase personaje , ce oferă o imagine amplă asupra vieţii. Consider că opera literară “ Baltgul “ de M. Sadovenu este un roman , deoarece prezintă toate particularităţile acestuia atât la nivel formal, cât şi de conţinut.
În primul rând, autorul îşi tarnsmite în mod indirect viziunea despre lume , prin intermediul naratorului şi al personajelor. Tema o reprezintă satul arhaic şi viaţa oamenilor de la munte, dar şi călătoria pentru aflarea adevărului, iar titlul este simbolic, baltagul dobândind două semnificaţii :este atât unealta cu care a fost ucis Nechifor Lipan, cât şi instrumentul cu care a fost săvârşit actul justiţiar.Acţiunea este amplă, derulându-se pe parcursul a 16 capitole, legate prin înlănţuire şi alternanţă.Expoziţiunea fixează locul începutului acţiunii , Măgura Tarcăului, şi introduce persoajul principal, Vitoria Lipan, care îşi aşteaptă îngrijorată soţul. Intriga este declanşată de hotărârea Vitoriei de a pleca în căutarea lui Nechifor, care a plecat la Dorna pentru o afacere cu oi, dar nu s-a mai întors. În acest sens, muntenca îşi face ordine prin gospodărie, vinde o parte din bucate, pentru a face rost de bani şi îi comandă un baltag sfinţit lui Gheorghită, fiul ei, care o va însoţi. Desfăşurarea acţiunii cuprinde reconstituire drumului parcurs de Nechifor Lipan. Pe întreg traseul de la Măgura Tarcăului, până la Sabasa, Vitoria şi Gheorghiţă găsesc diferite indicii care confirmă trecerea lui Lipan, până la un moment dat, când firul călătoriei se întrerupe şi găsesc osemintele oierului într-o râpă. Punctul culminant prezintă momentul în care , la praznicul de pomenire al lui Nechifor, Vitoria îi determină pe cei doi ucigaşi, Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui, să îşi recunoască fapta. Deznodământul surprinde continuarea firească a vieţii, Gheorghiţă luând rolul de bărbat în familie. Ţinând cont de complexitatea romanului , îl putem încadra în mai multe categorii : monografic, mitic, de dragoste, poliţist, buildungsroman.
În al doilea rând, acţiunea se derulează din toamnă, până în primăvară, în mare parte cronologic, dar nu şi linear, Vitoria evocând pe parcurs anumite momente trăite alături de Nechifor. Locul acţiunii este vast : Măgura Tarcăului, Bicaz, Călugăreni,Fărcaşa, Borca Broşteni, Sabasa, Suha, Cruci etc. Modul de expunere predominant este naraţiunea , cu rol în relatarea întâmplărilor. Prezentarea satului Măgura Tarcăului , dar şi a locurilor prin care au trecut Vitoria şi Gheorghiţă sunt realizate prin descriere, iar trăirile protagoniştilor sunt evidenţiate cu ajutoul dialogului şi al monologului interior. Naratorul este neimplicat în faptele relatate , naraţiune realizându-se la persoana a III-a. Numărul mare de personaje este o altă trăsătură a romanului . Între aceste se distinge Vitoria Lipan , cea care întruneşte virtuţile morale ale omului simplu de la ţară : respect faţă de legile strămoşeşti , inteligenţă, curaj, perseverenţă şi cultul pentru adevăr.
În concluzie, ţinând cont de argumentele menţioate, putem afirma că opera literară “ Baltagul “ de M. Sadovenu este un roman.
|